Povestea Biruința Olteniei - de la semănat până la făina premium
Share
Producem cu cea mai mare grijă și atenție cerealele din care facem făina, pentru ca rezultatul nostru să fie de fiecare dată excepțional.
Totul începe în comuna Dobrun, județul Olt, pe un sol brun-roșcat potrivit pentru cultivarea cerealelor datorită compoziției sale bogate în fosfor și potasiu.
Sistemul nostru de lucrări ale solului este unul de minimum-tillage, care ne ajută să ne atingem scopul în timp ce protejăm microorganismele și mediul înconjurător. Ne bazăm pe stratul de mulci ce se realizează în mod natural pentru a crește nivelul de materie organică și a reduce cantitatea de îngrășăminte necesare producerii materiilor prime.
În continuare, alegem Glosa, un soi de grâu produs de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Fundulea, și Suceveana, soi de secară produs de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Suceava în anul 1996, care până în prezent depășește multe alte soiuri din punct de vedere al calității. Tot materialul semincer este produs de către noi, tehnologul nostru având experiență de peste 30 de ani în domeniu și o specializare în selecția conservativă, adică multiplicarea de sămânță.
Semănatul este realizat cu echipamente de ultimă generație, semănătoarea Vaderstad Rapid 600S având o precizie ridicată iar calitatea lucrării corespunde exigențelor noastre. Pentru protecția plăntuțelor împotriva bolilor și dăunătorilor folosim tratament semințe pentru a ne asigura că dezvoltarea culturilor este optimă.
La deșprimăvara începem cu aplicarea îngrășămintelor, care se realizează doar în baza analizelor de sol pe care le efectuăm din 3 în 3 ani. Astfel reușim să fim rentabili economic și să avem un produs cât mai curat.
Din punct de vedere al tratamentelor, folosim doar produse omologate în România, de generație nouă, cu timp redus de pauză, iar prin respectarea acestora și folosirea de biostimulatori acreditați Ecocert reușim să producem grâne fără reziduuri de pesticide, fapt atestat de analizele efectuate atât la boabe cât și la produsul finit, făina.
Recoltarea boabelor, la rândul ei, se face la umiditatea de sub 14% pentru a avea o stocare fără probleme. În siloz, boabele sunt atent monitorizate pentru a nu dezvolta mucegaiuri și ciuperci, lucru care ar duce la deprecierea calității produselor.
Toți acești factori însumați duc la rezultatul muncii noastre, și anume producerea de cereale de calitate pentru folosirea în moara pe pietre.